Am trecut in ultimele zile printr-o stare de tensiune si stres atat de intense incat cred ca imi pot face o idee despre ceea ce simte omenirea in aceste momente. Dar ce este tensiunea si stresul daca nu confruntarea directa cu natura fragila si vulnerabila a conditiei umane.
Cred ca mai presus de orice omul este caracterizat de vulnerabilitate: fizica, mentala si emotionala. Mai ales emotionala. Este dificil sa stii ca o persoana draga tie trece prin ceva ce ii poate afecta viata, iar tu nu ai nici o putere de a controla acest lucru. Sa accepti ca esti om ca si el, ai puteri limitate, nu poti sa il salvezi, nu poti sa preiei asupra ta starea lui, nu poti sa anticipezi care ii sunt nevoile si nici sa il feresti de suferinta. Pus in fata situatiei date nu ai, efectiv, decat o singura solutie: prezenta.
Din punctul meu de vedere prezenta inglobeaza toata puterea si maretia omului: sa fii prezent, acolo, atunci cand trebuie; sa fii atent la ce este in momentul respectiv, la ceea ce poti face cu ceea ce iti este dat, care este rolul pe care il poti juca si contributia pe care o poti aduce celor din jur.
Cand esti prezent esti decuplat de trecut si nu te mai impotmolesti in toate automatismele si mecanismele de aparare uzuale, mecanisme care te-au ajutat sa supravietuiesti dar care nu te lasa sa te perfectionezi si sa iesi din propriul cerc vicios.
Cand esti prezent esti decuplat si de la proiectiile si ingrijorarile legate de viitor, unde se anunta mari catastrofe sau mari realizari, depinde de caz. Personal am identificat ca acest mod de a trai: tot timpul in strategie si planificare, atat a reusitei cat si a riscurilor aferente, este o cale sigura catre o viata nefericita, mediocra si neimplinita. Nu degeaba este vorba din batrani: “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”.
In starea de prezenta ai toate resursele la indemana, ai toate oportunitatile si toate provocarile, ai semne care iti indica care este calea corecta si care sunt demersurile de evitat.
Revenind la stres si la tensiune, pe care le simti din plin intr-o situatie limita, prezenta te ajuta sa fii calm si coerent. In acele momente, cand prin vene iti curg rauri de hormoni de stres, inima iti bate anormal, creierul parca iti ingheata si toata chimia corpului iti este alterata, starea de prezenta te mentine functional. Te concentrezi pe: cine sunt, unde sunt, ce am de facut. Care sunt circumstantele in care ma aflu, care imi sunt resursele, ce pot face acum si aici.
Am primit la un moment dat o indicatie foarte pretioasa: cand nu stii ce sa faci, asculta-ti inima. Sau spiritul. Sau ingerul pazitor. Oricum i-ai spune acelei voci intelepte, care iti vorbeste lin si duios, care iti da o senzatie de bine in corp si care te ghideaza spre armonie si pace. Aceasta este senzatia pe care recomand sa o obtii si sa incerci sa o mentii cat mai treaza: pacea.
Daca urmaresti ceva: o emisiune, un buletin de stiri, un feed de social media si simti ingrijorare, frica sau tristete, recomandarea mea este sa te opresti, sa respiri constient si sa cauti starea de pace. Evident ca trebuie sa fii informat, dar nu sa fii dominat de starea pe care ti-o dau informatiile pe care le primesti.
De asemenea, daca anumite activitati iti dau o senzatie de inflacarare, de pasiune si de entuziasm extrem iar este util sa iei o pauza, sa te linistesti si sa cauti pacea. Este calea cea mai sigura de a evita situatii care nu iti vor aduce nimic pozitiv pe termen lung.
Cand esti prezent intr-o situatie esti in starea de pace. De aici poti observa detasat, poti actiona coerent, poti urmari cu vigilenta ce se intampla in jur si poti raspunde eficient la tot ceea ce vine spre tine. Esti versiunea ta ideala.
Recunosc, nu este usor. Personal nu sunt obisnuita cu starea de prezenta, fiind o persoana care a aderat multa vreme la starea de procrastinare, de meditatie, la analiza cazurilor ipotetice si a reactiilor adecvate. Si vine apoi un eveniment care ma scoate din parametri si din rutina, neasteptat si total in afara zonei de confort. Eveniment care imi aminteste cat este de important sa fiu prezenta, vigilenta si cea mai buna expresie a mea in fiecare moment.
